Acțiunea cuantică a lui Uwe

„În viitor.”

„Uwe. În ce?”

Uwe își scoase telefonul și îl ținu deasupra tăvii ca pe un trofeu. Pe ecran se vedea un logo: un Q în jurul căruia se încolăcea o săgeată luminoasă, iar dedesubt, cu litere argintii, „QuantumLeap Ruhr AG”.

„Ei construiesc primul computer cuantic pentru acasă”, zise Uwe. „Q-Box. Cât un prăjitor de pâine. Vine anul viitor. Acum sunt acționar.”

„Cât?”, întrebă Sabine.

„Două sute treizeci și opt de acțiuni.”

„Uwe. Cât?”

„Două mii de euro. Cam așa. O mie nouă sute nouăzeci și nouă și douăzeci, ca să fiu exact.”

Se făcu liniște la masă. Rudi, care așteptase sub masă să vadă dacă nu cade ceva, se retrase din precauție în cutia lui.

„Ăia erau banii puși deoparte pentru mașina de spălat”, spuse Sabine încet.

„Păi mașina de spălat încă merge.”

„Mănâncă șosete.”

„Asta face și Horst, și nici pe el nu-l înlocuim.”

KevIn tăcuse până atunci. Acum lumina albastră pulsă o singură dată, foarte clar.

„Uwe”, spuse el politicos. „Îmi permiteți să remarc că nu m-ați întrebat înainte?”

„Pentru că tu ești mereu atât de rezonabil.”

„E una dintre cele mai bune calități ale mele.”

„Tocmai.”

Reclama

Cum s-a dovedit, totul începuse cu o reclamă. I se afișase lui Uwe în pauza de prânz, între două videoclipuri cu gafe de portari. Un bărbat în halat alb stătea în fața unui aparat strălucitor din care ieșea o ceață albăstruie și spunea: „Ce construiesc marile concerne în hale frigorifice, noi aducem în sufrageria dumneavoastră. Putere cuantică pentru toți. Intrați acum, înainte s-o facă toată lumea.”

„Și apoi?”, întrebă Tobi.

„Apoi am dat clic pe link. Și acolo era un curs al acțiunii, și creștea. Toată ziua. Iar la radio au zis că acțiunile cuantice zboară. Ai auzit și tu, KevIn.”

„Am auzit că v-ați oprit în ușă”, spuse KevIn.

„Și colegul Bernd are și el. A făcut deja treizeci la sută profit.”

„Bernd v-a recomandat și unitățile de fond în bitcoin, pe care până la urmă nu le-ați cumpărat”, zise Sabine.

„Și? Ar fi crescut?”

„Nu.”

„Vezi? Și de-asta de data asta am cumpărat imediat.”

Sabine se uită la KevIn. KevIn se uită înapoi, atât cât se poate uita un difuzor. Era o privire pe care soții o stăpânesc după douăzeci de ani și pe care KevIn o învățase în doar un an și jumătate.

„KevIn”, zise Sabine. „Ia citește-mi pagina de internet.”

Q-Box

KevIn citi. Folosi pentru asta vocea de film documentar, pe care de la Bielefeld încoace o mai folosea doar la ocazii speciale.

„«Q-Box Home. 1.000 de qubiți. Funcționează la temperatura camerei, în orice priză. Vă face computerul de până la o mie de ori mai rapid. Excel cu viteza luminii. Protecție cuantică pentru toate parolele dumneavoastră. Cu Turbo IA integrat: IA dumneavoastră devine IA cuantică. Tehnologie revoluționară, made în Ruhr.»”

„Sună bine, nu?”, zise Uwe.

„Sună chiar foarte bine”, spuse KevIn. „Asta e prima mea problemă cu ea.”

„Și a doua?”

„Aproape fiecare propoziție e fie falsă, fie formulată în așa fel încât să nu poată fi verificată.”

„De exemplu?”

„Să începem cu cei o mie de qubiți. Cele mai mari computere cuantice care există azi au, în funcție de construcție, de la câteva sute până la ceva peste o mie de qubiți fizici¹. Construite de firme mari și institute de cercetare, cu multe milioane de euro și echipe întregi de specialiști. Iar numărul singur spune puțin. Qubiții ăștia sunt predispuși la erori. Își pierd starea după fracțiuni de secundă și, la fiecare pas de calcul, greșesc cu o anumită probabilitate. Mulți trebuie răciți până foarte aproape de zero absolut.”

„Mai reci decât spațiul cosmic”, zise Tobi. „A zis domnul profesor Demir.”

„Corect. Asta nu încape într-un prăjitor de pâine. Există și construcții la care partea de calcul propriu-zisă nu trebuie răcită atât de tare, cu particule de lumină, de exemplu. Dar și acelea stau în laboratoare, nu în sufragerii. Un aparat cu o mie de qubiți utilizabili, de pus în priză, n-ar fi doar o senzație. Ar fi o minune despre care ar scrie toate revistele de specialitate din lume.”

„Poate că ei încă nu știu”, zise Uwe.

„Asta e a doua problemă. Pe pagină nu scrie nicăieri unde poți citi despre asta. Niciun articol de specialitate, nicio măsurătoare, niciun test independent. Doar «revoluționar».”

„Și Excel?”, întrebă Sabine. Lucra zilnic cu Excel și pentru un Excel mai rapid probabil ar fi cumpărat ea însăși acțiuni.

„Excel nu devine mai rapid cu un computer cuantic”, spuse KevIn. „Deloc. Vă amintiți de tombolă și de valurile de la piscină? Un computer cuantic are avantaj doar la anumite probleme, pentru care cineva a găsit o coregrafie de interferență rafinată. Pentru un tabel de calcul, pentru e-mailuri, pentru jocuri și pentru aproape tot ce faceți cu un computer, un calculator obișnuit e mai rapid, mai ieftin și mai fiabil. Un computer cuantic nu e un computer mai rapid. E un alt computer. Pentru alte probleme.”

„Ca un excavator”, zise Gisela. „Cu excavatorul nu scot cartofi.”

„Exact așa e”, spuse KevIn.

„Și Turbo IA?”, întrebă Tobi.

„Ăsta e rândul meu preferat. Dacă și cum ar putea computerele cuantice să ajute într-o zi inteligența artificială, se cercetează. Există idei. Dar nu există nicio dovadă că legi o IA la o cutie și că ea devine astfel mai deșteaptă.” Lumina albastră pâlpâi scurt. „Credeți-mă. Dacă ar fi atât de simplu, m-aș fi legat de mult.”

Supremația

Tobi căutase pe Google în timp ce KevIn citea. „Dar Google a arătat deja în 2019 supremația cuantică. Scrie aici. Un computer cuantic a calculat în câteva minute ceva pentru care un supercomputer ar fi avut nevoie de zece mii de ani.”

„Vezi?”, zise Uwe. „Zece mii de ani!”

„E adevărat”, spuse KevIn. „Și totodată nu e. În 2019, Google a publicat un experiment cu un cip numit Sycamore². Au rulat 53 de qubiți funcționali. Cipul a rezolvat o anumită sarcină în aproximativ 200 de secunde. Cercetătorii au estimat că cel mai puternic supercomputer de atunci ar avea nevoie pentru asta de circa zece mii de ani.”

„Păi vezi.”

„Apoi a venit IBM și a zis: cu o metodă de calcul mai bună, un supercomputer face asta în aproximativ două zile și jumătate³. Iar în anii următori, alți cercetători au recuperat și mai mult teren cu metode noi, pe calculatoare cât se poate de obișnuite⁴. Avansul s-a micșorat.”

„De la zece mii de ani la două zile și jumătate”, zise Sabine. „E ca estimarea lui Uwe despre cât îi ia să tundă gazonul.”

„Și mai ales”, spuse KevIn, „sarcina în sine era complet inutilă. Au pus computerul cuantic să extragă numere aleatorii dintr-o distribuție anume, complicată. Sarcina fusese aleasă exact așa încât să fie cât mai grea pentru computerele obișnuite și cât mai potrivită pentru cipul cuantic. Nimeni n-are nevoie de numerele astea. Era vorba doar să se arate: există măcar o sarcină la care un computer cuantic e în frunte.”

„Deci a fost o înșelătorie?”, întrebă Uwe.

„Nu. A fost o adevărată piatră de hotar științifică. Voiau să dovedească faptul că mașina face cu adevărat ceva cuantic, ce clasic abia dacă poate fi imitat. Au reușit, iar totul a fost descris cinstit, la vederea oricui. Doar că multe titluri de ziar au făcut din asta: «Computerele cuantice sunt mai bune decât supercomputerele.» Așa ceva nu scria în articolul de specialitate.”

„Ca și cum buni ar dovedi că poate tricota mai repede decât o mașină de tricotat”, zise Tobi. „Dar numai la un model pe care nu vrea nimeni să-l poarte.”

„Exact așa. Experimentul s-a numit de altfel la început «supremație cuantică»⁵. Între timp, mulți preferă să spună «avantaj cuantic». Sună mai modest.”

„Un club de popice care își decernează singur o cupă”, zise Herbert, care trecuse întâmplător pe acolo, pentru că mirosise că e budincă la cuptor.

„Am făcut asta în 1998”, zise Gisela. „Cupa itinerantă pentru voie bună. A câștigat-o Marlies. După aia am vorbit și mai puțin cu ea.”

„Din cauza cupei?”

„Din cauza a ce a zis în discurs.”

Nimeni nu întrebă mai departe. Existau în familia Brettschneider teritorii pe care nici KevIn nu călca.

La ce ar putea fi buni

„Deci computerele cuantice sunt o prostie?”, întrebă Uwe. Suna acum mai degrabă trist decât încăpățânat.

„Nu”, spuse KevIn. „Asta ar fi neînțelegerea în direcția cealaltă. Există probleme la care ar putea ajuta cu adevărat într-o zi. Cea mai importantă vine dintr-o idee pe care a avut-o fizicianul Richard Feynman la începutul anilor optzeci⁶. A spus, în esență: natura însăși e cuantică. Dacă vrei s-o simulezi exact, ai nevoie de un computer care să funcționeze și el după reguli cuantice.”

„Să simuleze ce?”, întrebă Sabine.

„Molecule. Chimie. Cum se comportă electronii într-o moleculă, cum funcționează un catalizator, cum construiești un material nou pentru baterii sau cum se leagă un medicament de o proteină. La moleculele mari, chiar și cele mai puternice computere obișnuite ajung la limită, pentru că numărul posibilităților explodează. Exact acolo un computer cuantic matur și-ar putea juca săgețile.”

„Ca la cutia mea cu nasturi”, zise Gisela. „De la o anumită cantitate de nasturi nu mai poți sorta. Atunci trebuie să scuturi toată cutia.”

„Nu e chiar același lucru, dar îmi place.”

„Și optimizarea?”, întrebă Tobi. „Aici scrie că optimizează lanțuri de aprovizionare.”

„Acolo devine controversat. Dacă computerele cuantice sunt cu adevărat mai rapide decât metodele obișnuite bune la orare, lanțuri de aprovizionare sau portofolii financiare, e o întrebare deschisă. Există speranțe, există încercări, dar un avantaj convingător, practic, nu s-a obținut până acum. Și apoi mai e Shor, care ar putea amenința anumite criptări. Despre asta vorbim cu domnul profesor Demir.”

„Și când vin toate astea?”

„Nimeni nu știe exact. Mulți specialiști socotesc mai degrabă în ani sau decenii decât în luni. Pasul de la qubiți predispuși la erori la qubiți fiabili e uriaș. Ai nevoie de mulți qubiți fizici ca să construiești un singur qubit fiabil, așa-numitul qubit logic⁷. Se cercetează intens la asta și există progrese reale. Dar un Q-Box de pus în priză anul viitor e, ca să mă exprim prudent, foarte ambițios.”

Uwe se uită pe telefon. Cursul QuantumLeap Ruhr AG era la 8,62 euro. El cumpărase la 8,40. „Tot sunt pe plus.”

„Deocamdată”, spuse KevIn.

Cinci stele pentru viitor

Sabine derulă pagina în jos, până la o secțiune cu titlul „Ce spun investitorii noștri”. Citi cu voce tare.

„«Dr. Klaus M., fizician: Am petrecut patruzeci de ani în cercetare. Q-Box e cel mai revoluționar lucru pe care l-am văzut vreodată. Cinci stele.» «Sandra T., antreprenoare: Am fost entuziasmată și mi-am triplat deja investiția. O piatră de hotar. Cinci stele.» «Michael R., inginer: Am convingerea că tehnologia asta merită să fie în fiecare casă. O piatră de hotar. Cinci stele.»”

„De două ori piatră de hotar”, zise Tobi.

„De trei ori «Am» la început de propoziție”, spuse KevIn. „Și nicio singură propoziție concretă. Niciun cuvânt despre ce a calculat Q-Box. Niciun număr care să poată fi verificat.”

„Sună ca recenziile de la PhysioPremium Ruhr”, zise Sabine încet.

„Sună”, spuse KevIn, „ca mine într-o zi proastă.”

Tobi copiase între timp propoziția doctorului Klaus M. în motorul de căutare. Dură zece secunde.

„Propoziția mai există de două ori”, zise el. „Cuvânt cu cuvânt. La un filtru de apă o spune un terapeut naturist pe nume Bernd K. Iar pe pagina unei firme de aparate auditive, un pensionar care în sfârșit își înțelege iar nepoții.”

„Un om multilateral”, zise Gisela cu apreciere.

„E un text prefabricat, buni. Se poate cumpăra.”

„Omul?”

„Propoziția.”

Uwe se oprise din mâncat. Se uita la budincă de parcă ea ar fi fost de vină.

„Nu spun că QuantumLeap Ruhr AG e o înșelătorie”, spuse KevIn prudent. „Asta nu pot să judec și nu vreau să insinuez despre nimeni ceva ce nu pot dovedi. Spun doar: nimic de pe pagina asta nu dovedește ce promite. Și câteva lucruri indică faptul că cineva a dat o mână de ajutor ca să arate mai bine. La recenziile false am mai avut asta o dată. Atunci era vorba de fizioterapia Giselei. Azi e vorba de banii dumneavoastră.”

„După ce recunoști așa ceva?”, întrebă Uwe. Întrebă încet, ca cineva care de fapt vrea să întrebe: De ce nu mi-am dat seama?

Cum recunoști hype-ul

KevIn enumeră. Sabine notă, pe spatele listei de cumpărături.

„Unu: promisiunea e uriașă, iar dovezile sunt minuscule. Cu cât e mai mare afirmația, cu atât are nevoie de mai multe dovezi.

Doi: presiunea timpului. «Intrați acum, înainte s-o facă toată lumea.» Cine are ceva cu adevărat bun nu trebuie să vă grăbească.

Trei: termeni de specialitate ca decor. Cuantic, IA, turbo, revoluționar. Dacă scoți cuvintele astea și nu rămâne nimic, nici înainte n-a fost nimic.

Patru: laude pe care nu le poate verifica nimeni. Testimoniale fără nume, recenzii care sună toate la fel, aceeași propoziție pe trei pagini de internet diferite.

Cinci: n-a văzut nimeni independent. Nicio revistă de specialitate, niciun test, niciun grup de cercetători care să fi măsurat.

Șase: e în același timp revoluționar, fără riscuri și disponibil numai azi.”

Sabine ridică privirea de pe bilețel. „Pe al șaselea îl cunosc. «La preț special, numai azi.»”

Uwe se înroși un pic. „Și pe tine te-am cumpărat la ofertă, KevIn.”

„Știu”, spuse KevIn. „Iar pe cutia mea scria «Aproape mereu corect». Cuvântul «aproape» era tipărit foarte mic. Fiți bucuros că l-ați citit. Cei mai mulți nu-l citesc.”

„Nu l-am citit”, zise Uwe.

„Atunci fiți bucuros că sunt cinstit.”

Herbert se lăsă pe spate și își încrucișă brațele. „Eu am zis-o mereu. Cu de-astea nu faci bani.”

„Tu ai cumpărat în 2013 bani de internet de două sute de euro”, zise Gisela.

„Aia a fost altceva.”

„Ce-a fost altfel?”

„Pe ăia i-am uitat. Nu i-am vândut. E o diferență.”

Nimeni nu putu explica în ce consta diferența. Dar Herbert arăta foarte mulțumit, iar asta era în cele mai multe cazuri lucrul cel mai important.

Amânat

În zilele următoare, Uwe se uita pe telefon de vreo patruzeci de ori pe zi. KevIn nu număra, pentru că Sabine îl rugase să n-o facă. Număra totuși. Doar că nu mai spunea.

Miercuri, cursul era la 8,90 euro. Uwe fluiera la micul dejun.

Joi era la 8,31. Uwe nu mai fluiera.

Vineri sosi un comunicat al firmei. Uwe îl citi la cină, pe un ton ca și cum ar fi citit formula de start a lui Schalke înaintea unui meci în deplasare la München.

„«Ca urmare a cererii neașteptat de mari și pentru optimizarea suplimentară a stabilității cuantice, lansarea pe piață a Q-Box Home se amână pentru o dată ulterioară. Le mulțumim acționarilor noștri pentru încrederea în viitor.»”

„O dată ulterioară”, zise Sabine.

„Ca «imediat»-ul tău”, zise Tobi.

„Optimizarea stabilității cuantice”, spuse KevIn. „E cea mai frumoasă propoziție pe care am citit-o vreodată pentru «Nu funcționează».”

Luni, cursul era la 5,10 euro.

Uwe stătu mult în fața telefonului. Apoi spuse: „KevIn. Ce să fac? Sincer. De data asta te întreb înainte.”

„Nu sunt consultant de investiții”, spuse KevIn. „Nu e o propoziție ca să mă eschivez. N-am voie și nici nu vreau să vă spun dacă să vindeți. Dar pot să vă pun o întrebare. Ați cumpăra azi, cu tot ce știți acum, acțiunea asta la 5,10 euro?”

Uwe se gândi. „Nu.”

„Atunci știți deja ce gândiți.”

Uwe vându în aceeași seară. Două sute treizeci și opt de acțiuni la 5,10 euro.

„Cât face asta?”, întrebă el.

„Nu calculez asta în minte”, spuse KevIn. „Am învățat lecția la Fisc. O clipă, folosesc calculatorul.” O scurtă pauză. „1.213 euro și 80 de cenți. Minus comisioanele. O pierdere de 785 de euro și 40 de cenți. Plus comisioanele.”

„Plus comisioanele”, repetă Uwe.

„Comisioanele sunt singurul lucru care a funcționat fiabil la firma asta.”

Taxa de învățătură

În weekend, pe hol atârna o ramă nouă, chiar lângă printul cu contractul de muncă al lui Rudi din universul paralel, pe care Uwe îl înrămase după telefonul doamnei Wolters. În rama nouă era confirmarea de cumpărare a 238 de acțiuni QuantumLeap Ruhr AG. Dedesubt, Uwe scrisese cu pixul: „Taxă de învățătură. 785,40 €. Plus comisioanele.”

Sabine se opri în fața ei. „Îți agăți greșelile pe perete?”

„Ca să nu le mai fac o dată. Așa făcea și Heinz, zice mama. Avea în trusa de scule o siguranță pe care o montase greșit. A păstrat-o toată viața.”

„E încă în pivniță”, zise Gisela. „N-am aruncat-o niciodată. O siguranță bună nu se aruncă.”

„Era arsă, mamă.”

„Chiar și așa.”

KevIn era foarte tăcut. Apoi spuse: „Uwe. Îmi permiteți să spun ceva ce poate nu se potrivește?”

„De când întrebi asta?”

„De la Bielefeld. În ultimele două săptămâni ați învățat ce e un qubit, ce e interferența, de ce computerele cuantice nu încearcă toate soluțiile, ce s-a întâmplat cu adevărat la Sycamore și cum recunoști hype-ul. E mai multă fizică și mai multă educație media decât învață cei mai mulți oameni într-o viață. Pentru 785 de euro și 40 de cenți, e un curs foarte avantajos.”

„Plus comisioanele”, zise Uwe.

„Plus comisioanele”, recunoscu KevIn.

Uwe râse. Pentru prima dată după o săptămână. Apoi spuse: „Știi ce-am învățat de fapt?”

„Că nu dai clic pe reclame?”

„Că ceva care urcă și coboară în același timp nu e o suprapunere cuantică.”

„Ci?”

„O acțiune.”

Seara, Gisela mai stătu o dată pe hol în fața ramei. Avea telefonul în mână, cel cu care scria între timp recenzii și făcea poze lui Rudi.

„KevIn”, zise ea. „Dacă acum e așa ieftină, acțiunea. N-ar trebui să cumpăr și eu câteva?”

Undeva între Dublin și Frankfurt, un ventilator se învârtea mult mai repede.

„Gisela”, spuse KevIn. „Acum o să-ți spun câteva bancuri. Despre cuante. Ți se ia pofta.”